Șurubul de titan din os nu-l mai vede nimeni după ce gingia s-a vindecat, nici măcar pacientul. Ce se vede și ce duce greul la fiecare mușcătură e lucrarea pusă deasupra lui, iar despre materialul ei se poartă, de fapt, toată discuția cu medicul.
Lucrările protetice pe implant se fac azi, în principal, din zirconiu (monolitic sau stratificat cu ceramică), metalo-ceramică pe aliaje de crom-cobalt sau titan, disilicat de litiu lipit pe o bază de titan, titan pentru bonturi și structuri, PEEK, acrilat și compozit. Alegerea ține de zona din gură, de câți dinți se înlocuiesc, de forța mușcăturii și de grosimea gingiei.
Cum arată o lucrare pe implant, piesă cu piesă
O lucrare protetică pe implant are trei componente principale, implantul din os, bontul care face legătura și suprastructura, adică dintele vizibil. Fiecare poate fi făcută din alt material, iar combinația lor decide cât rezistă lucrarea și cât de natural arată.
Implantul propriu-zis este un șurub, de cele mai multe ori din titan pur sau dintr-un aliaj de titan, introdus în os, unde se integrează biologic în câteva luni. Procesul se numește osteointegrare și e motivul pentru care titanul domină implantologia de câteva decenii.
Bontul, numit și abutment, este piesa intermediară care iese prin gingie și pe care se fixează coroana. Suprastructura e partea pe care o vezi când zâmbești, de obicei o coroană unitară sau o punte, iar la pacienții fără dinți, o arcadă completă. Când oamenii întreabă ce material să aleagă, la aceste două piese se referă, pentru că implantul ales de chirurg vine deja cu regulile lui.
Fixată cu ciment sau cu șurub
Coroana pe implant se poate fixa în două feluri, cimentată pe bont sau înșurubată direct, printr-un orificiu mic ascuns pe fața de mestecare. Varianta înșurubată se poate demonta oricând pentru curățare sau reparații, ceea ce, peste zece ani, poate însemna diferența dintre o intervenție scurtă și o lucrare nouă. Cea cimentată arată uneori mai bine, fiindcă nu are orificiu, dar lasă riscul ca resturi de ciment să rămână sub gingie și să irite țesuturile din jurul implantului.
Modul de fixare influențează și materialul. La o coroană înșurubată, canalul șurubului trece prin material, așa că acesta trebuie să fie destul de gros și de rezistent în jurul orificiului, iar coroanele integral ceramice se lipesc de obicei pe o bază de titan.
Titanul, materialul de sub coroană
Titanul este materialul cel mai folosit pentru bonturi, bare și structurile de rezistență ale lucrărilor mari pe implant. E ușor, foarte rezistent, tolerat excelent de organism și se prelucrează precis prin frezare.
Pentru structuri se folosește adesea aliajul de titan de grad 5, cu aluminiu și vanadiu, mai dur decât titanul pur. Din blocuri de astfel de aliaj se frezează bare pe care se montează apoi dinții sau schelete complete peste care se aplică ceramică ori compozit, o rășină întărită cu particule fine de sticlă sau ceramică. Rezultatul e o lucrare ușoară, lucru pe care îl apreciază mai ales cei care primesc o arcadă completă.
Singurul reproș serios adus titanului ține de culoare. La pacienții cu gingie subțire, de doi milimetri sau mai puțin, bontul gri se poate ghici ca o umbră albăstruie la marginea gingiei, mai ales la dinții din față. Laboratoarele rezolvă problema fie prin anodizare, un tratament electrochimic care colorează suprafața titanului în nuanțe aurii sau roz, fie prin trecerea la bonturi din zirconiu.
Bonturile din zirconiu și baza de titan
Bontul din zirconiu are culoarea dintelui, deci nu mai transpare nimic gri prin gingie. Problema lui mai veche a fost contactul direct cu implantul de titan, unde ceramica foarte dură, frecată de metal la fiecare mușcătură, putea uza conexiunea în timp.
Soluția care s-a impus în ultimii ani se numește Ti-base, o bază scurtă de titan care se prinde de implant și peste care se lipește, în laborator, o componentă din zirconiu sau din disilicat de litiu. Conexiunea cu implantul rămâne metal pe metal, iar partea ceramică, singura care se vede, o proiectează tehnicianul pe calculator la forma exactă a gingiei. Recunosc că mi se pare una dintre cele mai inteligente idei din protetica modernă, tocmai pentru că nu forțează un singur material să facă totul.
De ce a ajuns zirconiul atât de folosit pe implant
Zirconiul a ajuns atât de folosit pe implant pentru că rezistă la forțe mari fără metal dedesubt și nu lasă nicio umbră gri la marginea gingiei. Zirconiul dentar este oxid de zirconiu stabilizat cu ytriu, o ceramică albă și foarte dură, care se frezează din discuri și apoi se sinterizează, adică se coace la temperaturi înalte până capătă rezistența finală.
Monolitic sau stratificat
Zirconiul monolitic este frezat dintr-o singură bucată, fără ceramică adăugată peste, doar pictat și glazurat, adică acoperit cu un strat sticlos subțire. Zirconiul stratificat are un miez de zirconiu peste care tehnicianul arde straturi de ceramică, pentru un aspect mai viu.
Stratificarea dă cea mai frumoasă coroană, dar aduce riscul de chipping, termenul folosit în laboratoare pentru ciobirea stratului de ceramică de la suprafață. Implantul nu are ligamentul elastic care înconjoară rădăcina unui dinte natural, așa că transmite forțele direct, iar ceramica de acoperire e pusă la încercare mai dur.
Compromisul se numește cut-back. Coroana se frezează din zirconiu monolitic, apoi tehnicianul îndepărtează un strat subțire doar de pe fața vizibilă și îl reface din ceramică, așa că fețele de mestecare rămân din zirconiu masiv.
Ce arată studiile despre zirconiu
O analiză sistematică, adică un studiu care adună și cântărește rezultatele mai multor cercetări clinice, publicată în 2018 în revista Clinical Oral Implants Research de echipa lui Bjarni Pjetursson, a găsit o rată de supraviețuire la cinci ani de 98,3% pentru coroanele unitare metalo-ceramice pe implant și de 97,6% pentru cele din zirconiu stratificat. Lucrarea a fost pregătită pentru conferința de consens a ITI (International Team for Implantology). Coroanele din zirconiu au avut mai puține probleme estetice, dar mai multe fracturi ale materialului, 2,1% față de 0,2%.
Zirconiul monolitic nu a intrat atunci în calcul, pentru că nu existau studii cu o urmărire de cel puțin trei ani. O analiză sistematică din 2023 apărută în Journal of Prosthodontics, semnată de Wanjin Kim, Xiao Chun Li și Avinash Bidra, a adunat ulterior 644 de lucrări pe implant din zirconiu monolitic și a raportat un singur eșec al materialului pe o urmărire de până la cinci ani, adică o supraviețuire cumulată de 99,84%. Cinci ani e însă puțin pentru o lucrare pe implant, așa că cifra trebuie citită ca un semnal bun pe termen scurt.
Rezistență sau translucență
Sub numele de zirconiu se ascunde o întreagă familie de materiale. Variantele clasice, cu aproximativ 3% ytriu, trec de obicei de 1.000 MPa la testul de încovoiere, MPa (megapascalul) fiind unitatea în care se măsoară efortul suportat până la rupere. Cele cu 4% sau 5% ytriu lasă lumina să treacă mai frumos, cu prețul unei rezistențe vizibil mai mici, iar valorile exacte diferă de la un producător la altul.
Discurile multilayer, adică blocurile de zirconiu construite din straturi cu nuanțe diferite, rezolvă parțial dilema. Au un gradient de culoare și translucență pe înălțimea dintelui, iar cele mai noi au și un gradient de rezistență, mai dure la bază și mai translucide spre margine. Dacă ar fi vorba de propriul meu molar pe implant, aș înclina spre variantele mai rezistente, iar la un incisiv aș cântări altfel, pentru că acolo opacitatea se vede din prima.
Mai are loc metalo-ceramica pe implant?
Metalo-ceramica are încă un loc solid pe implant, mai ales la punțile cu mai multe elemente, unde are cele mai vechi date clinice. Tehnica pune un schelet metalic sub ceramica de culoarea dintelui și a fost standardul protetic timp de decenii.
O a doua analiză sistematică pregătită pentru aceeași conferință ITI și publicată tot în 2018 în Clinical Oral Implants Research, coordonată de Irena Sailer, a comparat punțile pe implant și a găsit o supraviețuire la cinci ani de 98,7% pentru cele metalo-ceramice, față de 93,0% pentru cele din zirconiu stratificat. Autorii considerau atunci metalo-ceramica standardul pentru punțile pe implant și notau că zirconiul monolitic nu fusese încă evaluat pe termen mediu.
Între timp, zirconiul monolitic a recuperat mult teren, însă metalo-ceramica n-a dispărut din laboratoare. Scheletele se fac azi mai rar prin turnare și mai des prin frezare sau prin SLM (selective laser melting), o tehnologie care topește cu laserul o pulbere metalică și construiește piesa strat cu strat.
Metalul de dedesubt face coroana mai opacă, iar la gingiile subțiri marginea poate căpăta o nuanță cenușie după câțiva ani de retracție gingivală, adică de retragere a gingiei. De aceea, metalo-ceramica se potrivește mai bine în zona laterală decât în cea a zâmbetului.
Aliajele și problema nichelului
Aliajul de sub ceramică cântărește la fel de mult ca ceramica de deasupra. Pe implant se folosesc mai ales aliaje de crom-cobalt și titan, iar aliajele cu aur sau paladiu apar mai rar acum, din cauza prețului.
Aliajele cu nichel, ieftine și răspândite cândva, e mai bine să fie evitate. Studiul EDEN Fragrance, publicat în 2018 în revista Contact Dermatitis, a testat 3.119 adulți aleși la întâmplare din populația generală a cinci țări europene și a găsit sensibilizare la nichel la 14,5% dintre ei, după standardizarea pe vârstă, adică la cam un om din șapte.
Sensibilizarea nu înseamnă automat o reacție în gură, unde lucrurile stau altfel decât pe piele, dar nu are rost să riști când alternativele sunt la îndemână. Dacă știi că ai avut probleme cu bijuteriile ieftine sau cu cataramele de la curea, spune-i medicului de la prima consultație.
Disilicatul de litiu, alegerea pentru dinții din față
Disilicatul de litiu este o ceramică sticloasă ranforsată cu cristale, cunoscută mai ales sub numele comercial IPS e.max, apreciată pentru o translucență foarte apropiată de cea a smalțului natural. Pe implant se folosește aproape mereu lipit pe o bază de titan, ca o coroană unitară în zona frontală sau la premolari.
Rezistența lui, în jur de 500 MPa, ajunge pentru un incisiv sau un premolar, dar e de evitat la punțile lungi pe implant și la pacienții care scrâșnesc din dinți. Avantajul e că se poate lucra foarte fin, cu margini subțiri și o luminozitate pe care, sincer, greu o egalează altceva.
Dacă ai ocazia, cere să vezi două mostre una lângă alta, în lumina naturală de la fereastră. Diferența față de un zirconiu opac se observă imediat, chiar și de un ochi neantrenat.
Ceramica feldspatică, făcută pe bază de feldspat, un mineral natural, e cea mai estetică dintre toate, dar e prea fragilă pentru implant și rămâne doar strat de acoperire peste zirconiu sau metal.
Când au sens PEEK, compozitul și acrilatul
PEEK, compozitul și acrilatul au sens mai ales la lucrările mari și la provizorii, adică acolo unde ușurința reparației contează mai mult decât aspectul perfect pe termen lung. PEEK, prescurtarea de la polieter-eter-cetonă, este un polimer tehnic de înaltă performanță, iar în protetica pe implant se folosește mai ales ca schelet pentru arcadele complete.
Argumentul principal pentru PEEK ține de elasticitate. Titanul este de aproape treizeci de ori mai rigid, iar zirconiul și mai mult, pe când rigiditatea PEEK e mult mai apropiată de cea a osului. Ideea e că un schelet mai elastic ar amortiza forțele transmise implanturilor, însă dovezile clinice pe termen lung sunt încă puține, așa că argumentul rămâne deocamdată o ipoteză.
Unele variante sunt ranforsate cu particule ceramice, cum e BioHPP, folosit inclusiv ca mezostructură la lucrările de tip All-on-4 sau All-on-6, adică arcadele fixe sprijinite pe patru, respectiv șase implanturi. Mezostructura este scheletul ascuns dintre implanturi și dinții vizibili.
Acrilatul, mai exact PMMA (polimetilmetacrilat), e materialul clasic al protezelor dentare. Pe implant apare la lucrările provizorii, inclusiv la cele montate în aceeași zi cu implanturile, dar și la protezele hibride definitive. Azi se frezează din blocuri industriale, mult mai dense și mai stabile decât acrilatul polimerizat manual de altădată.
Compozitul și acrilatul au un mare avantaj practic. Un dinte ciobit se reface de obicei în laborator, iar restul lucrării rămâne neatins. Dezavantajul e uzura și tendința de a se colora în timp, mai ales la cei care beau multă cafea sau fumează.
Arcadele complete pe implanturi
Lucrările full-arch, adică arcadele complete fixate pe mai multe implanturi, de obicei patru sau șase, sunt locul unde alegerea materialului cântărește cel mai mult, pentru că o arcadă completă e scumpă și greu de refăcut. Varianta clasică, numită proteză hibridă, pune dinți din acrilat sau compozit pe o bară de titan. Mai nouă și mai scumpă, arcada din zirconiu monolitic se frezează dintr-o singură bucată, adesea cu câte o bază de titan pentru fiecare implant.
Între ele stau soluțiile cu schelet de titan sau de PEEK acoperit cu coroane individuale. Arcada completă din zirconiu arată excelent și nu se colorează, dar dacă se fisurează, de obicei trebuie refăcută în întregime. Proteza hibridă cu acrilat se uzează mai repede și cere înlocuirea dinților după câțiva ani, în schimb e mai ieftină și mai iertătoare.
Contează și cât de ușor se curăță lucrarea acasă, pentru că sub o arcadă fixă se adună resturi care irită gingia din jurul implanturilor, așa că designul trebuie să lase loc periuței interdentare.
Materialele puse față în față
Zirconiul monolitic și metalo-ceramica duc greul la molari și la punți, în timp ce disilicatul de litiu și zirconiul stratificat se potrivesc mai bine la dinții din față. Titanul, PEEK și acrilatul lucrează mai ales ca schelete și la arcadele complete, iar tabelul pune alături punctele forte și limitele fiecăruia.
| Material | Unde se potrivește | Puncte forte | Limite |
| Zirconiu monolitic | Coroane și punți laterale, arcade complete | Rezistență mare, fără strat estetic care să se ciobească | Estetică mai modestă în față, greu de reparat |
| Zirconiu stratificat | Zona frontală și premolari | Aspect foarte natural | Risc de chipping al ceramicii de acoperire |
| Metalo-ceramică | Punți cu mai multe elemente | Cele mai vechi date clinice | Opacitate, margine gri la gingia subțire |
| Disilicat de litiu pe bază de titan | Coroane unitare frontale și premolari | Translucență apropiată de smalț | Nerecomandat la punți lungi și la bruxism |
| Titan | Bonturi, bare, schelete | Tolerat foarte bine de organism, ușor | Poate transpărea gri prin gingia subțire |
| PEEK cu compozit | Schelete pentru arcade complete | Elastic și ușor de reparat | Date clinice pe termen lung puține |
| Acrilat PMMA | Provizorii, proteze hibride | Cost redus, reparații rapide | Se uzează și se colorează în timp |
Ce contează când alegi materialul pentru implant
Materialul potrivit pentru o lucrare pe implant se alege după poziția din gură, numărul de elemente, forța de mușcătură, grosimea gingiei și spațiul disponibil între arcade. Prețul contează și el, evident, dar ar trebui să intre în discuție după aceste criterii.
În zona zâmbetului
În față, estetica dictează. Un incisiv pe implant trebuie să arate la fel ca vecinii lui naturali, iar asta împinge alegerea spre disilicat de litiu sau zirconiu translucid, pe bont din zirconiu ori pe o bază de titan, mai ales când gingia e subțire.
Dacă îți planifici o albire, fă-o înainte să se aleagă culoarea coroanei. Ceramica nu se mai albește după aceea, iar o coroană potrivită cu dinții de dinainte de albire va ieși în evidență imediat.
La molari și la cei care scrâșnesc din dinți
La molari, forțele de mestecare sunt cele mai mari din gură, iar zirconiul monolitic și metalo-ceramica au aici cele mai bune argumente. Bruxismul, adică scrâșnitul sau încleștarea involuntară a dinților, de multe ori în somn, schimbă complet calculul.
Pentru pacienții cu bruxism, alegerea logică e un material monolitic, fără strat ceramic care să se poată ciobi, plus o gutieră de noapte, adică o placă de protecție purtată în somn. Zirconiul bine lustruit uzează surprinzător de puțin dinții de pe arcada opusă, contrar unei temeri vechi. Cel lăsat doar glazurat poate deveni abraziv după ce glazura se toacă.
Când spațiul e puțin
Spațiul vertical dintre gingie și dinții de pe arcada opusă limitează uneori opțiunile. Ceramica stratificată are nevoie de grosime, pe când zirconiul monolitic sau metalul pot fi făcute mai subțiri fără să se rupă.
La pacienții care au purtat mult timp proteze mobile și au pierdut os, spațiul e mult, iar lucrarea trebuie să refacă și gingia pierdută, de obicei din acrilat sau ceramică roz.
Cât contează laboratorul care face lucrarea?
Laboratorul care produce o lucrare pe implant contează aproape la fel de mult ca materialul ales. Același disc de zirconiu poate da o coroană excelentă sau una fragilă, în funcție de cum a fost proiectată piesa și de cât de corect a fost sinterizată.
Pe mai multe implanturi, precizia devine critică, pentru că implanturile nu au mobilitatea ușoară a dinților naturali și nu pot compensa nici cea mai mică nepotrivire. O punte care nu se așază perfect pasiv tensionează șuruburile și osul la fiecare strângere, iar potrivirea corectă se numește în limbajul tehnic passive fit.
Fluxul digital a făcut passive fit-ul mult mai ușor de obținut. Medicul scanează gura cu un scaner intraoral și înșurubează temporar în implant un scan body, o piesă mică pe care scanerul îi citește poziția exactă, apoi tehnicianul proiectează lucrarea în CAD, adică pe calculator.
Medicii care lucrează digital trimit scanarea online, împreună cu materialul ales din catalogul laboratorului, și urmăresc comanda până la livrare. Dacă vrei să vezi cum arată în practică un asemenea flux, cu materialele și tehnologiile pe care le folosește un laborator specializat, găsești detaliile pe această pagină.
3DentaSoft este un laborator dentar digital românesc, înființat în 2017, cu laboratoare în București, Timișoara și Râmnicu Vâlcea, care primește online comenzi de la medici și tehnicieni, iar lucrările le realizează prin frezare, SLM și printare 3D, inclusiv bonturi individualizate și lucrări pe implant.
Regulamentul (UE) 2017/745 privind dispozitivele medicale încadrează coroanele și punțile făcute pentru un anumit pacient drept dispozitive la comandă, iar producătorul trebuie să întocmească pentru fiecare o declarație care identifică lucrarea și confirmă conformitatea ei. Poți întreba liniștit ce material s-a folosit și cine l-a produs, iar un laborator serios răspunde fără ocolișuri.
Întrebări frecvente despre materialele lucrărilor pe implant
Poate cineva să fie alergic la titanul implantului?
Alergia la titan este foarte rară, mult mai rară decât cea la nichel, și apare în literatura medicală mai ales sub formă de cazuri izolate. Pacienții îngrijorați pot cere teste de specialitate înainte de intervenție sau pot discuta varianta implanturilor din zirconiu, complet fără metal.
Se poate face o lucrare pe implant fără niciun metal?
O lucrare pe implant complet fără metal se obține combinând un implant ceramic din zirconiu cu bont și coroană tot din zirconiu sau din disilicat de litiu. Varianta e mai rar folosită și are mai puține date pe termen lung decât implanturile de titan, așa că se discută cu un chirurg care are experiență cu ea.
Se poate repara o coroană din zirconiu ciobită?
Ciobiturile mici din ceramica de acoperire a unei coroane din zirconiu se pot lustrui sau, uneori, repara cu compozit direct în cabinet, ca soluție temporară. O fractură a zirconiului propriu-zis nu se repară, iar coroana se reface. La lucrările înșurubate, schimbarea e mult mai simplă, pentru că piesa se scoate fără să fie tăiată.
Lucrările pe implant încurcă la RMN sau la radiografii?
Titanul și zirconiul nu sunt magnetice, așa că nu împiedică o investigație RMN, dar pot crea artefacte, adică zone neclare pe imaginile din jurul feței. Aliajele de crom-cobalt produc de regulă artefacte mai mari. E bine să-i spui radiologului ce lucrări ai în gură înainte de examinare.
De ce diferă atât de mult prețul în funcție de material?
Costul unei lucrări pe implant include materialul, componentele originale ale sistemului de implant, timpul de proiectare și manopera tehnicianului. Zirconiul stratificat și disilicatul de litiu cer mult lucru manual, iar componentele originale, cum sunt bazele de titan ale producătorului de implant, costă mai mult decât cele compatibile. Diferența de preț înseamnă de multe ori ore de muncă în plus, mai mult decât materie primă scumpă.
Materialul bun e cel ales pentru gura ta
Un material câștigător pentru toate implanturile nu există, iar căutarea lui duce de obicei la decizii luate din broșuri. Un molar la un pacient care scrâșnește din dinți cere altceva decât un incisiv la cineva cu gingie subțire și zâmbet larg. Iar o arcadă completă la 70 de ani pune alte întrebări decât o coroană unitară la 35.
Cele mai utile discuții cu medicul încep cu întrebări simple, de pildă din ce e făcut bontul sau dacă lucrarea va fi înșurubată ori cimentată. Apoi întreabă ce se întâmplă dacă lucrarea se ciobește peste cinci ani și cine o repară.
Un medic care îți explică de ce a ales zirconiul monolitic pentru molar și disilicatul de litiu pentru incisiv, în loc să-ți dea un singur nume și un preț, a gândit lucrarea pentru gura ta. Iar dacă primești doar numele unui material, cere-i, mă rog, fără să pară un interogatoriu, să-ți spună de ce l-a ales tocmai pe acela.

